Se spune ca atunci cand ne amintim de ceva placut, se observa pe fata noastra o grimasa care arata bucuria, placerea, cateodata putem chiar zambi in coltul gurii, involuntar, alteori chiar gesticuland. Mi se pare ceva destul de normal, deoarece asa ne putem exprima trairea unor amintiri frumoase, momente unice care ne-au placut si pe care am vrea sa le repetam la nesfarsit.
Pe buna dreptate, ghidandu-ne dupa deja proverbialul ” Nu stiu altii cum sunt, dar eu…” al lui Creanga, uneori parem sa ne hranim cu si din amintiri, cu momente frumoase si pe care am dori cu pretul cel mai scump sa le retraim, fie chiar si intr-un vis bine regizat. Chiar daca fac parte dintr-o generatie invechita, ( stiti voi, aceea cu cheia la gat si vacante la bunici), lucrurile si momentele ce mi se intamplau atunci, mi le doresc nespus de mult, chiar si acum.
Si daca aduc vorba de de amintiri, raman in asentimentul Cremosso si al momentului unic pe care as vrea sa-l repet, sau sa se mai repete, macar odata, aievea si nu doar in amintiri…
Pomenind de vacantele la bunici, sunt sigur ca oricare muritor de teapa mea, si-ar dori enorm de mult sa intoarca pret de macar un minut, viziunea unui moment din acele timpuri. Odata cu venirea vacantei, statia de autobuz, imbarcarea si drumul pana la poarta bunicilor era prima parte de vis, care pe atunci dura aproape toata vacanta.
Anotimpul rece este aproape de a-si face simtita prezenta si ma vad nevoit sa transpun o idee, un moment unic pentru mine, de care imi amintesc cu placere in fiecare iarna.
Nu prea mi-a priit mai deloc saniusul, ochii zburandu-mi numai dupa cele schiuri pe care prietenii mei parca pluteau. Ajuns acasa, i-am expus bunicului marea nemultumire. La inceput, omul parca numai grija schiurilor mele nu o avea. Las’ ca mai vedem, poate maine, poate saptamana viitoare…
Doua-trei zile nici nu am mai bagat in seama sania, umbland numai cu miloaga sa imprumut si eu de la unul de la altul cate o pereche de schiuri, sa ma dau si eu in rand cu lumea. Insa lucrurile nu pareau sa stea chiar pe roze, unul fiind mai lat, mai scurt sau mai lung in picioare si sistemul de prindere nu-mi venea, neam. Priveam in jur si nu-mi venea a crede ochilor si gandurilor. Soarta imi era potrivnica din toate partile. Cu unda de milog nemultumit, mai, mai sa dea in plans, m-am prezentat acasa, de parca primisem trei obuze si o grenada drept la cinci metri de mine. Rebegit, cu alura ostasului sau mama ranitilor, incep o noua pledoarie despre … ce bine este sa te dai pe schiurile…altora.
Bunica pare sa vada mult mai bine si sa intrezareasca suferinta prin care treceam si spre seara, la masa, cauta sa-l convinga pe bunicul.
Toata noaptea nu am visat decat dealuri inzapezite si eu, sarind cu schiurile pe trambulina. Ai batrani mi-au spus ca am tipat si am ras toata noaptea. De dimineata, tot am vazut cateva chicoteli si am auzit vocea lui nenea Cezar, stiti voi, tamplarul… Inima a inceput sa o ia din loc asemeni lui Bolt la 100 m/plat si am sarit ca ars.
M-am prezentat in camera din fata in cea mai mare viteza, cu un nod in gat, in izmene, fara sa-mi iau nadragii. Dar ce mai conta. Nenea Cezar si bunicul tineau in mana cate un schi, dandu-si cu parerea fiecare.
-Ia treci nepoate sa-ti vedem masura la papuci, sa-ti puna nen’tu si suportii pentru picioare !!!
Abia ma puteam misca si nu stiam ce sa fac mai intai. Sa admir schiurile, sa pun piciorul, sa ma pocnesc peste fata pentru a ma asigura ca nu sunt in pat si visez in continuare…Aaaa, am uitat sa spun ca cel mai mult am apreciat santul de pe talpa schiurilor. Spunea nenea Cezar ca sunt pentru o mai buna aderenta pe zapada. Insa mie imi placea mai mult urma de linie pe care o lasam in urma.
Schiurile acelea din lemn, vacanta si bunicii au facut parte din momentul meu de placere de atunci. Din acea zi, am simtit ca pot tine pasul cu oricine, am vazut visul care poate deveni realitate, am inteles ca orice moment poate fi trait la maxima intensitate. Trebuie doar sa credem, sa-l tinem mereu sub copertina amintirilor, sa nu lasam nicicum la voia intamplarii, clipele care odata, pentru noi au insemnat totul. Au insemnat parti din viata, fara de care nu ne-am fi putut lipsi. Si viata, sigur ne va oferi momente mult mai placute. Insa oricare ar fi, ele vor fi unice si traite in altfel…
Apropo’s… Tu ce moment unic ai repeta cu placere? Daca ai unul, poti sa-l spui aici, in momentul tau unic de pe Cremosso. Nu ezita. Amintirea acelui moment al tau iti va face mare placere. Cel putin pentru un timp…
Momentul tău m-a purtat și pe mine înapoi, într-un sat, unde a fost raiul copilăriei mele. Da, acestea sunt momentele irepetabile ce au lăsat urme adânci în sufletele noastre, urme luminate de câte un zâmbet, iar uneori chiar de câte-o lacrima. Succes!
Iti multumesc mult. Din pacate, doar amintirile mai sunt cele care marcheaza linii importante in viata si singurele lucruri cu care ne imbogatim. Mult Succes si tie!!!
Eu nu am scris la această campanie, dar citesc ce se scrie. Mai trec pe la tine!
Multumesc mult!!! O sa te vizitez si eu… din cand in cand!!