Imi vine deseori in minte un gand nastrusnic si tulburator totodata. Oare cum ar fi fost sa fi stiut dinainte ce s-ar intampla ? Imi imaginez ca as fi singurul de pe pamant care as putea sa-mi traiesc destinul asa cum mi-as dori, sa stiu dinainte ce e mai bine pentru mine si sa anticipez intamplarile negative fara a-mi afecta cumva relatia cu Viata. Probabil nu as mai fi cine sunt . Probabil nu as avea ce am. Prostii, doar ganduri…
In fata mea , Muntele isi ridica aura precum o palma uriasa gata sa ma loveasca. Sunt nevoit sa-l urc . Simt ca trebuie sa fac pasul sigur pana la capat. Trag aer in piept si fac primii pasi , din piatra in piatra, din grota in grota. Ma uit in sus si creasta Muntelui parca se indeparteaza din ce in ce mai mult.
Un val alb-fumuriu, cu trasaturi aproape omenesti, imi da tarcoale si parca imi supravegheaza orice miscare.
– Crezi ca mai vrei sa mai continui ?
– Nu stiu. De ce simt nevoia sa ajung pana sus ? Intreb !
– Este alegerea ta. Ti-ai propus mai demult, Iti amintesti ?
– Urca mai sus …! imi spune valul aburiu…
Ascult si la urmatoarea grota ma vad in scoala . Stiu dinainte si plec in spatele scolii unde urmeaza ca doi colegi sa se ia la bataie. Cei doi ajung, se dezbraca si bataia incepe cu ura si furie. Sunt plini de sange si obositi. Dar daca am stiut, de ce nu am atenuat conflictul intr-un fel. Puteam poate sa-l conving pe unul dintre ei sa mearga cu mine, oferindu-i ceva, poate.
Nici nu mai vreau sa vad celelalte grote. Parca as vrea sa si renunt.
– Renunti la Viata ? Acest munte reprezinta Viata Ta, imi spune paznicul fumuriu…
Imi dau curs suflului si penultima grota imi arata un tip in care cu greu m-as putea recunoaste. O casa superba, piscina ,palmieri si bineinteles, eu. Nervos, imi fac bagajele.
– Unde pleci ? Ma intreaba un vecin…
– In Europa ! raspund…
Sotia si fiica-mea nu vor sa mearga , nu le pot spune de ce asa deodata , asa ca nici nu insist. In sinea mea, stiu dinainte ca va veni un uragan care va distruge aproape tot. Hei, dar stai , eu nu pot gandi asa. Este totusi vorba de familia mea…
Eu, cel care urca ,simt ca mi se increteste pielea. Nici nu pot si nici nu vreau sa ma uit. Refuz sa cred ca as putea ajunge asa. De ce trebuie sa stiu dinainte, fara sa pot face ceva ? Ma uit dupa aburul ratacitor si nu-l mai gasesc .
Aproape de ultima grota presimt ca voi cadea. Asa se si intampla. Oare de ce am continuat ? Si unde este cel ce ma calauzea cumva…
-Hei, ma poti ajuta ?
Din umbra, un ecou imi raspunde sumbru si hotarat :
– Chiar ti-ai dori asta ? Ai vrea sa fii asa ? Ai curajul sa infrunti destinul si Viata ? Vrei o alta viata?
Plangand, imi fac Mea Culpa pentru gandurile ce imi dadeau tarcoale odinioara si sincer, Vreau Acasa….
Simt o mana pe umar si ma ridic transpirat.
– Tati, iesim la o plimbare . Vii cu noi ?
Nici nu astept sa-mi spuna fiica-mea a doua oara si , nici nu-mi pasa cate uragane, taifunuri si greutati ale vietii ar urma de acum incolo. Mie imi convine asa cum sunt si chiar nu vreau sa stiu pana unde si cat va dura sau va exista Viata…
Practic, nici nu vreau sa ajung nici erou , nici calator legendar, ci doar un simplu coleg de blog al Chinezului care cauta pe BlogalInitiative de mult timp pe cineva caruia sa-i poata spune : ,, Tu ce stii despre Viata ,, ?
O campanie marca Heineken
Cu Heineken poti calatori si tu, oricand ,oricum, oriunde